Zidul temerilor

De ce avem temeri şi la ce ne folosesc?

Iată o întrebare aparent banală, ca urmare a obişnuinţelor devenite a doua natură, dar cu implicaţii deloc de neglijat în viaţa noastră.

Frica pe care o resimţim uneori are în principal două surse: propria noastră persoană şi mediul exterior (prin persoanele dragi ori bunurile care ne aparţin). Prin urmare, temerile pe care le resimţim se referă în principal la siguranţa noastră, respectiv la siguranţa celor dragi sau a bunurilor noastre.

La o analiză mai atentă, putem constata că marea majoritate a temerilor au legătură cu ego-ul nostru, atunci când vorbim despre iubirea excesivă de sine şi despre ataşamentul faţă de bunurile noastre. Într-un cuvânt, totul se rezumă la ataşamente. Este vorba, prin urmare, despre un ataşament foarte mare faţă de propria noastră viaţă şi faţă de propriile bunuri. Cea mai mică acţiune îndreptată împotriva acestora va declaşa în primă instanţă sentimentul de teamă, pentru ca apoi să iniţiem reacţia de apărare. Nimic rău în asta! Îl numim instinct de supravieţuire.

Când poate apărea o problemă în privinţa asta?

Atunci când sentimentul de teamă devine obsesiv, când ne deformează realitatea, când ne domină şi, în cele din urmă, preia controlul. Astfel a apărut sintagma ”bolnav de frică.”

În aceste condiţii, teama ne face vulnerabili. Sub imperiul fricii, nu mai suntem capabili să raţionăm corect, să deosebim ameninţările reale de cele imaginare. Totul devine treptat o ameninţare, iar asta poate conduce la acţiuni din cele mai reprobabile. Frica ”justifică” acţiuni pe care altminteri nici nu ni le-am fi imaginat. S-a constatat că marii tirani au fost oameni extrem de fricoşi, care-şi mascau frica prin teroare, care se simţeau puternici abia atunci când puteau să facă mult rău altora. Măsura tiraniei s-a dovedit a fi direct proporţională cu măsura fricii.

Cum putem ieşi de sub influenţa fricii?

Extrem de simplu: eliberându-ne de excesul iubirii de sine şi de ataşamentul faţă de bunuri. Iar la asta putem ajunge cu uşurinţă, dacă înţelegem că viaţa noastră şi bunurile noastre sunt toate primite în dar, aşa cum ne învaţă atât de frumos Sf. Apostol Pavel în 1 Corinteni 4,7:

”Ce este de la tine fără să fi primit?”

Am venit pe lumea aceasta fără ca noi să o cerem, cu mâinile goale şi tot aşa vom pleca.

Privind astfel viaţa, vom vedea cum zidul temerilor se năruie sub ”ochii conştienţei” noastre.

Asta înseamnă să trăieşti cu conştienţă! Astfel, poţi să te bucuri în linişte de toate, pentru că bucuria ta este eliberată de temeri şi dependenţe. Fericirea ta nu depinde de bunuri. Eşti capabil să trăieşti fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima.

Ce se întâmplă dacă, nefăcând acestea, zidul temerilor devine fortăreaţă?

Devenim captivi în propria fortăreaţă a temerilor. Aici trăim un fals sentiment de siguranţă, când, de fapt, am devenit prizonierii acestei fortăreţe. Este adevărat că celor din jur le va fi extrem de dificil să pătrundă în sufletul nostru, fiind ”împrejmuit de ziduri groase, de nepătruns”, dar la fel de adevărat şi mult mai trist este faptul că nici noi nu vom putea ieşi. Izolaţi fiind, nu mai simţim nimic, pentru că sufletul nostru nu mai are acces la viaţa, trăirile şi energia spirituală a celor din jur. În aceste condiţii, pierderea este incomparabil mai mare decât câştigul!

Sunt copleşitor de frumoase şi atât de încărcate de adevăr cuvintele Mântuitorului şi în acest sens, adresate ucenicilor Săi şi nouă tuturor:

”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă.” (Matei 10,28)

În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33)

Aşadar, teama excesivă ne face vulnerabili, ne răpeşte din libertatea de a fi, de a trăi. Iar Dumnezeu ne-a creat liberi. Libertatea este un atribut al dumnezeirii. Teama, asemeni păcatului, ne îngrădeşte libertatea, pentru că ambele se răsfrâng asupra sufletului. Adeseori acestea două sunt strâns legate între ele, întrucât păcatele exacerbează temerile, le alimentează. Iar temerile, finalmente, ne îmbolnăvesc.

Este deosebit de interesantă concluzia doctorului Ryke Geer Hamer (fondator Noua Medicină Germanică):

”Oamenii nu mor nici din cauza cancerului şi nici din cauza agenţilor patogeni, a virusurilor, bacteriilor ... ci din cauza fricii şi a epuizării.”

Nu în ultimul rând, frica este cea care devine o piedică în calea progresului nostru, pentru că ne împiedică să ieşim din zona noastră de confort. Teama de riscuri, de consecinţe nedorite, teama de a greşi, sunt cele care ne determină să nu păşim înainte, să nu avem iniţiative.

În acest sens, sunt edificatoare cuvintele fostului preşedinte american J.F.Kennedy:

”Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.”

Totuşi, sunt anumite situaţii în care o mică doză de teamă poate fi benefică, pentru că-ţi ascute simţurile, te face mai atent, mai prudent, mai cumpănit ... te face să gândeşti de două ori.

Prin urmare, nu trebuie să ne temem de teamă ori să luptăm cu toată puterea împotriva ei, ci mai degrabă trebuie să o înţelegem, să o controlăm şi să o folosim atunci când simţim că ne poate fi de vreun folos, să o trăim ca pe o emoţie, dar ... ăsta ar fi probabil un alt subiect.