Rezonanţa sufletului cu frumosul ... fericirea

Cred că una din definiţiile fericirii ar putea să fie tocmai aceasta: rezonanţa sufletului cu frumosul.

Frumosul este revigorant, frumosul înseamnă bucurie şi lumină, frumosul ne înseninează viaţa, frumosul ne deschide calea spre fericire.

”Frumosul nu-i decât făgăduinţa fericirii”, medita cu multă profunzime Charles Baudelaire.

Simţim adeseori cum frumuseţea naturii, frumuseţea unor locuri încărcate de istorie, cultură şi energie, frumuseţea adusă în viaţa noastră de tot ceea ce înseamnă artă de calitate, reuşesc, într-un fel sau altul, să trezească în noi o emoţie care conduce la trăire, care ne face să simţim vibraţia fericirii, care ne umple sufletul de încântare. În acest fel, sufletul nostru rezonează cu frumosul şi ”gustăm” din starea de bine, de împăcare, linişte, împlinire, regăsire. Intrăm în armonie cu frumosul.

Acest lucru se întâmplă pentru că frumosul ne ajută să ne întoarcem la frumuseţea naturii noastre interioare, spirituale, întrucât sufletul nostru este de la început frumos şi luminos, fiiind scânteie de viaţă şi energie necreată a Spiritului Sfânt.

Frumuseţea, odată recunoscută / ”citită” de simţurile noastre, este înţeleasă cu mintea şi pătrunde până în sufletul nostru, devenind trăire, devenind o stare de spirit.

Un alt aforism care mi-e foarte drag spune că:

”Fericirea nu depinde de ceea ce eşti sau de ceea ce deţii, ci doar de ceea ce gândeşti.” (Dale Carnegie)

Prin urmare, fericirea depinde de atitudinea noastră, de felul în care ne raportăm la viaţă, de felul în care înţelegem viaţa, de modul în care ne deschidem sufletul pentru a trăi fericirea.

Aflăm mereu că persoane foarte bogate ori vedete aflate pe culmile celebrităţii nu sunt fericite, în ciuda faptului că nu doar nu le lipseşte nimic din punct de vedere material, dar chiar pot avea cam tot ce-şi doresc. Aceşti oameni, deşi încearcă să păstreze nişte aparenţe şi reuşesc să zâmbească publicului, trăiesc frecvent în sufletul lor o mică dramă, pentru că sufletul nu se identifică nici cu bogăţiile, nici cu celebritatea.

Pe de altă parte, descoperim adesea cu oarecare surprindere cum oameni simpli, care duc o viaţă în lipsuri materiale şi dificultăţi, sunt totuşi zâmbitori, luminoşi, mulţumiţi cu viaţa lor şi chiar radiază fericire. Asta dovedeşte că:

“Mulţumirea aduce fericire chiar şi în sărăcie. Nemulţumirea aduce sărăcie, chiar şi în bogăţie.” (Confucius)

Este de dorit, prin urmare, să nu ne condiţionăm fericirea de obţinerea unor bogăţii sau poziţii sociale. Asta nu înseamnă deloc că trebuie să ne complacem în orice situaţie, că nu trebuie să ne dorim un anumit progres de ordin material sau profesional. Nicidecum! Ideea este că fericirea o putem descoperi şi trăi în drumul nostru spre atingerea unor astfel de obiective, atâta vreme cât nu suntem dependenţi de obţinerea lor şi nu săvârşim nedreptăţi faţă de cei din jur pentru atingerea lor.

Fericirea înseamnă să simţim împlinirea pe care ne-o aduce starea de bucurie şi recunoştinţă pentru fiecare clipă din viaţa noastră, pentru fiecare dar al frumosului din jurul nostru.

Fericirea o găsim chiar şi în suferinţă, atunci când o acceptăm cu sufletul deschis, chiar dacă o înţelegem sau nu, atunci când rămânem demni şi înţelepţi în eşecuri şi încercări, când suntem capabili să învăţăm din ele, când experienţele de viaţă ne definesc caracterul şi ne întăresc spiritul.

Toate acestea ne învaţă că:

”Fericirea este o călătorie, nu o destinaţie.”

Aşadar, frumosul este un ingredient al fericirii pe care-l avem cu toţii la îndemână, trebuie doar să ne facem timp pentru el şi să-l ”gustăm”, să ne bucurăm de binefacerile sale. În acest sens, marele scriitor german, Goethe, ne-a lăsat o frumoasă recomandare prin cuvintele:

”Să nu laşi să treacă o zi fără să înveţi, să citeşti sau să asculţi ceva frumos.”