Este foarte interesant faptul că,
deşi avem la dispoziţie resurse importante ale creierului nostru (conform unor estimări
nedovedite ştiinţific, ne folosim doar cca. 10% din capacitatea sa), suntem
nevoiţi adesea să ne recunoaştem limitările în gândire.
Asta vine în confirmarea
simpaticului aforism deja prezentat:
”Diferenţa între prostie şi geniu este că geniul are limitele sale.”
Sunt
de părere că doar cei lipsiţi de discernământ, asemenea celor orbiţi de
înfumurare, nu-şi recunosc propriile limitări în gândire. Din acest motiv, de
fiecare dată când sunt martorul unei manifestări a aroganţei, care mai
întotdeauna nu este dublată şi de o inteligenţă remarcabilă, mă amuz copios, în
sinea mea, la rezonanţa şi înţelepciunea cuvintelor genialului nostru scriitor Ion Creangă:
“Prostul care nu-i fudul
parcă nici nu-i prost destul.”
Aceste
cuvinte mă ajută enorm să trec cu uşurinţă peste atitudinea deplasată a
personajului din faţa mea şi să-l privesc cu mai multă îngăduinţă, înţelegere
şi chiar compasiune.
Pentru
a schimba puţin registrul, aş trece de la acest uşor amuzament la o analiză mai
atentă. În acest scop, mă folosesc de concluzia absolut memorabilă a marelui
gânditor Petre Ţuţea, pe care o
consider de o profunzime impresionantă şi de un realism ce are darul de a “trezi”:
“Dacă omul nu e favorizat de Divinitate, nu ştie nimic. Dacă e un
simplu căutător al adevărului, caută-neaflând şi ştie-neştiind. Dacă adevărul nu e revelat, intelectul e
neputincios. El poate să-l primească, nu poate să-l caute şi să-l
determine.”
Dacă
pătrundem înţelesul acestei meditaţii profunde şi suntem cinstiţi cu noi
înşine, recunoaştem adevărul exprimat de cuvintele de mai sus. Mărturisesc că
am trăit acest adevăr în perioada de tranziţie de la adolescenţă la maturitate,
când eram în căutarea unor răspunsuri la diverse întrebări existenţiale. Ori de
câte ori plecam de la premisa că sunt suficient de deştept să găsesc răspunsul
la unele întrebări, constatam că mă înşel amarnic, întrucât întrebările rămâneau
fără răspuns. În schimb, atunci când am avut atitudinea potrivită, respectiv
mi-am recunoscut limitările cu sinceritate şi-L rugam pe Dumnezeu, cu smerenie,
să-mi lumineze mintea, primeam răspunsuri la care altfel n-aş fi avut acces. Astfel,
în smerenie am descoperit bucuria de
a fi favorizat de Divinitate prin
revelaţia răspunsurilor. Dumnezeu ne trimite întotdeauna darurile Sale, dacă
avem atitudinea corectă.
Pe
de altă parte, am experimentat de suficiente ori şi situaţii în care eram
extrem de sigur pe mine în privinţa unor lucruri, care în scurtă vreme s-au
dovedit a fi exact pe dos. Cu siguranţă că, în acele clipe de certitudine,
afişam şi o expresie zâmbitoare de autosuficienţă. Asta se petrecea, probabil,
pentru ca lecţia primită să fie completă. Am învăţat multe din greşeli şi din
atitudini greşite.
Sf. Apostol Pavel ne avertizează atât de frumos în 1 Corinteni 10,12:
“Cel căruia i se pare ca
stă neclintit să ia seama să nu cadă.”
Prin
urmare, atunci când suntem “blindaţi cu certitudini”, n-ar strica să ne amintim
aceste cuvinte şi să nu ne bazăm cu aroganţă, în totalitate, pe capacităţile
noastre intelectuale, care aşa cum bine ştim, au limitările lor.
Pot
afirma, cu toată sinceritatea, că intelectul m-a înşelat de suficiente ori,
spre deosebire de suflet. Cam întotdeauna, ceea ce am simţit în sufletul meu
s-a dovedit a fi mult mai corect decât ceea ce bănuiam ori concluzionam în mintea
mea. Asta m-a învăţat
să dau oarecum prioritate sufletului meu în faţa minţii.
A nu se înţelege din asta că am renunţat
să mai gândesc. Fireşte că nu! Mi-am dezvoltat, prin natura formării mele
intelectuale şi prin natura profesiei, o gândire analitică destul de
structurată. N-am renunţat niciodată la ea, dar am învăţat să nu mă bazez în
totalitate pe ea. Am învăţat ca, în momentele de cumpănă, să-mi ascult
sufletul, prin trăirile sale. Adică să privesc lucrurile din perspectiva cugetării
lui C.S Lewis:
“Tu nu ai un suflet. Tu eşti un suflet. Tu ai un trup.”
Am început să simt asta, aplicând
asta, în ordinea asta.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu