În ce constă fericirea?
Ce înseamnă să fii fericit?
Când am avut momentele noastre de
fericire?
Putem fi cu adevărat fericiți?
Ce ne aduce în starea de căutare a
fericirii?
De ce anume depinde fericirea
noastră?
Sunt câteva din acele întrebări pe
care ni le punem, sub o formă sau alta, în anumite momente ale vieții și probabil
că, de multe ori, rămân fără răspuns. Ne debarasăm pur și simplu de ele, etichetându-le
ca dificile ori inoportune și ne planificăm să analizăm subiectul cu atenție, altă dată. Cu toate astea, lucrurile sunt mult mai simple decât par.
Pentru a demonstra această simplitate,
aș merge puțin în urmă, la perioada copilăriei.
Cu siguranță că fiecare dintre noi
avem măcar câteva amintiri frumoase din acea perioadă, amintiri care ne duc cu
gândul, inevitabil, la fericire. Sunt acele clipe în care am simțit viața
pulsând intens, când fața și sufletul ni se luminau de zâmbet și de bucuria
lucrurilor mărunte, când gândeam mai puțin, dar simțeam mai mult. Pe măsură ce am
crescut, am început să schimbăm proporțiile, am început să gândim tot mai mult
și să simțim din ce în ce mai puțin. Apoi am învățat să separăm gândirea de
trăire, mintea de suflet, pentru ca în cele din urmă, să uităm cu totul de
suflet, pentru că ne-am concentrat doar pe rațiune. Astfel, am devenit niște raționali
rătăcitori, care-și irosesc energia în toate direcțiile, pierzând tocmai ceea
ce este esențial: trăirea!
Pentru a fi fericiți, trebuie ca mintea și inima (sufletul) să fie în
armonie! Dumnezeu ne-a creat cu trup și suflet. Nu avem cum să fim fericiți în afara
acestui adevăr. Ambele sunt importante, deși în proporții diferite. Trupul
fiind trecător și sufletul veșnic, e limpede de înțeles ceea ce contează cel
mai mult. Doar că noi am învățat să ne concentrăm pe nevoile trupului mai mult –
dacă nu chiar în totalitate – decât pe cele ale sufletului. Iar pentru a fi
fericiți, avem nevoie nu doar să acordăm importanță și sufletului, ci trebuie să-i permitem sufletului să participe
activ la viața noastră, prin trăirile sale, pe care să le luăm în considerare.
În momentul în care vom ține cont de trăirile sufletului, acestea ne vor
influența deciziile privitoare la trup și la viața de zi cu zi, și astfel vom ajunge
la armonia dintre ele.
Fericirea înseamnă să simți ceea ce ai înțeles, să trăiești în
sufletul tău ceea ce mintea este capabilă să înțeleagă. Este ca un fel de
reciprocă a ideii de mai sus. De data aceasta, ceea ce constată mintea, deci
trupul, trebuie adus în suflet, ca asumare, ca trăire, ca intensificare a
înțelegerii.
Fericirea înseamnă să fii împăcat cu tine însuți, să descoperi și
să faci să rodească sămânța dragostei, a păcii și a bucuriei, pe care Dumnezeu
a sădit-o în sufletul tău. Această împăcare este de fapt o consecință a
armoniei dintre minte și suflet, o trăire a bucuriei faptelor bune, a
gândurilor bune, a cuvintelor bune. Atunci când gândul curat și senin, încărcat
de iubire și recunoștință, coboară într-o inimă curată, smerită și onestă, descoperi
și trăiești adevărata fericire:
”Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea
pe Dumnezeu.” (Matei
5,8)
Fericirea înseamnă să înțelegi că nu trebuie să cauți nimic, pentru că ai
primit de la început tot ce aveai nevoie. Am primit totul
în dar, în clipa în care ne-am născut. Trebuie doar să regăsim ceea ce
societatea, cultura locului, ne-au ajutat să pierdem: legătura cu sufletul
nostru. Refacerea acestei legături dintre minte și suflet, în mod conștient,
este condiția fericirii! Cu această legătură ne-am născut, am copilărit și am
gustat din fericire, dar am pierdut-o treptat, în ritmul în care ne-am pierdut
și inocența. Valoarea inocenței este atât de frumos evidențiată de Mântuitorul
prin cuvintele:
”Lăsaţi copiii să
vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor.” (Matei 19,14)
Poți descoperi fericirea atunci când îi încredințezi lui Dumnezeu soarta
ta. Din clipa aceea, te vei bucura de fiecare zi dăruită ție de Dumnezeu,
pentru că nu te vei mai teme de nimic. Dacă Dumnezeu este cel care-ți
călăuzește pașii, poți fi liniștit! Ești pe mâini bune!
Fericirea înseamnă, prin urmare, să trăiești bucuria prezenței lui Dumnezeu
în viața ta:
”Şi aceasta este
viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus
Cristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3)
