Judecarea ca orbire

”De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” (Luca 6,41 şi Matei 7,3).

Unul din cele mai simple lucruri, foarte la îndemână și adesea tentant, este acela de a-i judeca pe cei din jurul nostru pentru cea mai mică greșeală. Curios lucru, reușim în mod inexplicabil să-i monitorizăm cu mare atenție pe toți cei din jur, iar propria persoană ne scapă complet din vedere. Reușim, cel mai adesea, să avem un ochi critic, dar nu și autocritic. Acest paradox ne semnalează faptul că la mijloc poate fi o capcană, poate chiar două ...

Suntem tentați să facem acest lucru mai ales atunci când suntem temători. Pentru că sub imperiul fricii simțim nevoia să fim permanent în gardă, să supraveghem cu atenție tot ce se întâmplă în jurul nostru. Cu acest prilej nu ne scapă, evident, micile greșeli ale celorlalți, mai cu seamă atunci când sunt îndreptate împotriva noastră.

Al doilea motiv ar fi acela că ne place. Ne face plăcere să descoperim că alții sunt mai neperformanți decât noi, pentru că asta ne face să ne simțim noi mai performați, prin comparație. Tot așa, ne face plăcere să descoperim că alții sunt mai păcătoși decât noi, pentru că în felul acesta ne simțim mai puțin păcătoși, prin simpla translatare a reperului. Reperul nu mai este Mântuitorul, ci devine omul de lângă noi.

Teama și plăcerea vinovată de a descoperi răul ne conduc cel mai adesea la judecare, iar judecarea ne conduce întotdeauna la orbire.

În această orbire intervine și mândria, ca sentiment de superioritate față de cel considerat mai slab, mai păcătos.

Fără să ne dăm seama – fapt ce dovedește deja o orbire – ne preocupă tot mai mult ceea ce se întâmplă în jurul nostru, până ce ajungem să uităm cu totul de propria persoană. Astfel, ne irosim timpul fără folos, ne consumăm energia cu lucruri mai degrabă inutile și ne pierdem adevărata bucurie de a trăi.

Ce avem de făcut pentru a evita o astfel de situație?

Soluția este extrem de simplă și se află la îndemâna fiecăruia dintre noi: putem să constatăm, dar fără să judecăm.

Așadar, constatăm ce se întâmplă și atât. Nu ducem gândul mai departe, în zona judecării. Nu facem analize detaliate pentru a emite judecăți, verdicte, concluzii și mai ales nu bârfim, nu transmitem altora ceea ce ni s-a părut nouă ca fiind evident greșit și condamnabil.

Putem face asta cu o mai mare ușurință dacă reușim să înțelegem că nimic nu este întâmplător. Totul se întâmplă cu un scop, chiar dacă acesta ne scapă. În acest sens, Umberto Eco a scris în Numele trandafirului următoarea concluzie extrem de interesantă:

”Chiar și nedreptatea a fost prevăzută de Providență pentru a păstra echilibrul lucrurilor, unde scopul, cel mai adesea, ne scapă.”

Mai trebuie să știm că granița dintre constatare și judecare este extrem de subțire, iar pasul care le separă este unul foarte mic. Prin urmare, avem nevoie de o atenție trează și un autocontrol exersat, pentru a nu face pasul peste graniță.

Însă, odată ce deprindem obișnuința de a nu-i judeca pe oameni, descoperim și trăim o senzație de eliberare și simțim cum liniștea se așează treptat în sufletul nostru. Ne eliberăm de preocupările inutile și meschine de mai înainte, vedem viața cu alți ochi, privim spre semenii noștri cu mai multă bunăvoință, înțelegere, iubire, nu ne mai așezăm în prim plan și nu judecăm totul în raport cu propria persoană. Devenim oameni liberi și prin faptul că ne eliberăm de energia negativă cu care ne împovărăm atunci când îi judecăm pe cei din jur.

Prin urmare, lipsa judecării este eliberatoare și pentru că implică iertarea, care la rândul ei își are sursa în iubire.

Mântuirorul a arătat atât de clar importanța iertării atunci când a inclus-o în rugăciunea Tatăl Nostru și unde a condiționat de fapt dobândirea iertării, de chiar oferirea ei:

”... și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri ...”

Tot în același sens, Mântuitorul ne-a oferit și pilda datornicului nemilostiv, care, deși a obținut iertarea unei datorii mari de la Stăpânul său, a fost cu totul nemilostiv față de un semen de-al său care-i datora mult mai puțin și pe care, fără milă, l-a aruncat în temniță, considerând că așa se cuvine, uitând cu totul de iertare și iubire. Dar, peste puțin timp, aflând Stăpânul cele întâmplate, l-a chemat la El și, mustrându-l, l-a pedepsit în același fel. (Matei 18, 23-35)

Mântuitorul a sintetizat toate aceste aspecte importante într-un sfat foarte simplu și concis:

”Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” (Matei 7,1)

Mai apoi, Sf. Apostol Pavel întreabă retoric în Epistola sa către Romani (14,4):

”Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia?”

Cu toții suntem copiii aceluiași Părinte Ceresc. Ce drept avem, așadar, să-i judecăm pe cei din jur?

Pentru asta, ne este de mare folos să ne amintim și aceste cuvinte ale Mântuitorului:

“Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra ...”. (Ioan 8,7)