Ego-ul şi iubirea

Ego-ul este iubirea totală de sine, care exclude iubirea celorlalţi.

Ego-ul te provoacă să intri în competiţie cu cei din jurul tău, să încerci să dovedeşti că eşti deasupra tuturor, că eşti o persoană extrem de importantă de care trebuie să se ţină seama mereu.

Ego-ul îţi defineşte niveluri de aşteptări privind recunoaşterea din partea celorlalţi a unor merite şi calităţi.

Ego-ul te face vulnerabil emoţional, pentru că devii dependent de confirmări.

Ego-ul, prin urmare, are la bază mândria, cu toate valenţele şi efectele ei.

Totuşi, ne naştem lipsiţi de egoism, inocenţi şi umili, dar lucrurile se schimbă de-a lungul vieţii. Pe măsură ce creştem, suntem deprinşi cu o concurenţă greşit înţeleasă, exagerată, cu o competiţie care elimină din ”ecuaţie” iubirea oamenilor. Trebuie să fim primii prin orice mijloace! Doar învingătorul contează! Învingătorul ia totul! Sloganuri de acest fel, odată asumate, te deformează şi te orbesc pe termen lung. Tot ceea ce contează este sentimentul de mândrie.

În felul acesta ne clădim ”edificiul” numit EGO. Ego-ul devine un mod de viaţă.

Filtrezi totul prin filtrul ego-ului. Începi să cântăreşti fiecare gest, cuvânt ori faptă a celor din jurul tău, să raportezi totul la aşteptările tale. Pentru tot ce nu corespunde acestora, prima reacţie este să-i judeci pe cei din jur, apoi să-i priveşti ”strâmb” şi să te porţi ”strâmb”. Începi să te otrăveşti din propriul ego şi nici măcar nu realizezi asta. Pentru că ego-ul, mândria şi furia, prin excelenţă ”orbesc”, întunecă raţiunea. Vezi totul cu alţi ochi. Sentimentele, trăirile negative au acest efect surpinzător asupra minţii: o întunecă! De aceea mândria şi mânia sunt considerate păcate.

”Trufia e trâmbiţa căderii!”, spune cu multă înţelepciune un proverb.

În esenţă, acestea nu sunt neapărat păcate, cât mai degrabă precursoarele păcatului. Deoarece sub influenţa lor vei gândi cu păcat (negativ), iar de la gând la faptă, nu mai e decât un pas. Şi în felul acesta, te-ai îndepărtat tot mai mult de sentimentul de iubire faţă de oameni şi implicit faţă de Dumnezeu. Ego-ul a pus stăpânire pe tine.

Care este leacul împotriva ego-ului?

Singurul leac este iubirea! În primul rând iubirea faţă de Dumnezeu. Această iubire devine uşor de trăit, dacă înţelegi, dacă simţi în sufletul tău profunzimea cuvintelor Sf. Apostol Pavel:

”Ce este de la tine fără să fi primit?” (Epistola întâia către Corinteni 4,7)

Am primit totul în dar: viaţa, sănătatea, puterea de a munci şi de a dobândi bunuri, fiecare clipă pe care o trăim. Nu-i aşa că avem toate motivele să-L iubim pe Dumnezeu?

Odată trăită iubirea faţă de Dumnezeu, aceasta îţi readuce în suflet liniştea şi bucuria. Apoi simţi cum creşte în sufletul tău şi iubirea faţă de cei din jur, indiferent dacă aceştia ţi-au greşit în mod real, ori în mod imaginar. Trăieşti un sentiment puternic de eliberare, care vine de undeva din interiorul tău, din adâncul sufletului tău. Este eliberarea din robia ego-ului.

Petre Ţutea ne învaţă ce avem de făcut pentru a nu cădea în capcana ego-ului şi spune aşa:

”Să te autodipreţuieşti zilnic, pentru ca în golul lăsat în tine, să poată intra Dumnezeu.”

Pentru că acolo unde sălăşluieşte mândria, unde ego-ul a prins rădăcini, Dumnezeu nu mai are loc.

Ştim bine că Dumnezeu este Iubire! Primind iubirea în sufletul nostru, Îl primim de fapt pe Dumnezeu.

Dumnezeu este viaţă, fiind izvorul vieţii! Primindu-L pe Dumnezeu în sufletul nostru, acesta devine mai viu ca niciodată. Iar iubirea devine sinonimă cu viaţa.

Iubirea este viaţa sufletului!

Sf. Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni (13,1-3), ilustrează importanţa iubirii:

“De-aş grăi în limbile oamenilor şi-ale îngerilor, dar dacă n-am iubire, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval zăngănitor.

Şi de-aş avea darul profeţiei şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de-aş avea credinţa toată să pot muta şi munţii, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt.

Şi toate averile mele de le-aş împărţi şi trupul meu de mi l-aş da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi foloseşte.”

Aşadar, iubirea este scopul vieţii şi esenţa vieţii. Iubirea este Calea!

De aceea, Sf. Augustin a rezumat totul în doar câteva cuvinte:

”Iubeşte şi fă ce vrei!”

Pentru că atunci când iubeşti, ceea ce vrei va fi cu siguranţă ceea ce trebuie.

Notă: Despre Petre Ţutea nu pot vorbi decât la timpul prezent, pentru că sufletul său e prezent aici, în mijlocul neamului românesc mult iubit.