Redescoperirea fericirii

În ce constă fericirea?

Ce înseamnă să fii fericit?

Când am avut momentele noastre de fericire?

Putem fi cu adevărat fericiți?

Ce ne aduce în starea de căutare a fericirii?

De ce anume depinde fericirea noastră?

Sunt câteva din acele întrebări pe care ni le punem, sub o formă sau alta, în anumite momente ale vieții și probabil că, de multe ori, rămân fără răspuns. Ne debarasăm pur și simplu de ele, etichetându-le ca dificile ori inoportune și ne planificăm să analizăm subiectul cu atenție, altă dată. Cu toate astea, lucrurile sunt mult mai simple decât par.

Pentru a demonstra această simplitate, aș merge puțin în urmă, la perioada copilăriei.

Cu siguranță că fiecare dintre noi avem măcar câteva amintiri frumoase din acea perioadă, amintiri care ne duc cu gândul, inevitabil, la fericire. Sunt acele clipe în care am simțit viața pulsând intens, când fața și sufletul ni se luminau de zâmbet și de bucuria lucrurilor mărunte, când gândeam mai puțin, dar simțeam mai mult. Pe măsură ce am crescut, am început să schimbăm proporțiile, am început să gândim tot mai mult și să simțim din ce în ce mai puțin. Apoi am învățat să separăm gândirea de trăire, mintea de suflet, pentru ca în cele din urmă, să uităm cu totul de suflet, pentru că ne-am concentrat doar pe rațiune. Astfel, am devenit niște raționali rătăcitori, care-și irosesc energia în toate direcțiile, pierzând tocmai ceea ce este esențial: trăirea!

Pentru a fi fericiți, trebuie ca mintea și inima (sufletul) să fie în armonie! Dumnezeu ne-a creat cu trup și suflet. Nu avem cum să fim fericiți în afara acestui adevăr. Ambele sunt importante, deși în proporții diferite. Trupul fiind trecător și sufletul veșnic, e limpede de înțeles ceea ce contează cel mai mult. Doar că noi am învățat să ne concentrăm pe nevoile trupului mai mult – dacă nu chiar în totalitate – decât pe cele ale sufletului. Iar pentru a fi fericiți, avem nevoie nu doar să acordăm importanță și sufletului, ci trebuie să-i permitem sufletului să participe activ la viața noastră, prin trăirile sale, pe care să le luăm în considerare. În momentul în care vom ține cont de trăirile sufletului, acestea ne vor influența deciziile privitoare la trup și la viața de zi cu zi, și astfel vom ajunge la armonia dintre ele.

Fericirea înseamnă să simți ceea ce ai înțeles, să trăiești în sufletul tău ceea ce mintea este capabilă să înțeleagă. Este ca un fel de reciprocă a ideii de mai sus. De data aceasta, ceea ce constată mintea, deci trupul, trebuie adus în suflet, ca asumare, ca trăire, ca intensificare a înțelegerii.

Fericirea înseamnă să fii împăcat cu tine însuți, să descoperi și să faci să rodească sămânța dragostei, a păcii și a bucuriei, pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul tău. Această împăcare este de fapt o consecință a armoniei dintre minte și suflet, o trăire a bucuriei faptelor bune, a gândurilor bune, a cuvintelor bune. Atunci când gândul curat și senin, încărcat de iubire și recunoștință, coboară într-o inimă curată, smerită și onestă, descoperi și trăiești adevărata fericire:

”Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5,8)

Fericirea înseamnă să înțelegi că nu trebuie să cauți nimic, pentru că ai primit de la început tot ce aveai nevoie. Am primit totul în dar, în clipa în care ne-am născut. Trebuie doar să regăsim ceea ce societatea, cultura locului, ne-au ajutat să pierdem: legătura cu sufletul nostru. Refacerea acestei legături dintre minte și suflet, în mod conștient, este condiția fericirii! Cu această legătură ne-am născut, am copilărit și am gustat din fericire, dar am pierdut-o treptat, în ritmul în care ne-am pierdut și inocența. Valoarea inocenței este atât de frumos evidențiată de Mântuitorul prin cuvintele:

”Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor.” (Matei 19,14)

Poți descoperi fericirea atunci când îi încredințezi lui Dumnezeu soarta ta. Din clipa aceea, te vei bucura de fiecare zi dăruită ție de Dumnezeu, pentru că nu te vei mai teme de nimic. Dacă Dumnezeu este cel care-ți călăuzește pașii, poți fi liniștit! Ești pe mâini bune!

Fericirea înseamnă, prin urmare, să trăiești bucuria prezenței lui Dumnezeu în viața ta:

”Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3)