Rostul viețuirii pe Pământ

”Lumea întreagă este o scenă.” (William Shakespeare)

Viața cotidiană e un simplu joc pe această scenă de care vorbește marele scriitor, joc pe care adeseori îl luăm mult prea în serios și uităm de bucuria jocului, de celebrarea vieții.

Cu alte cuvinte, ne aflăm de multe ori în situația descrisă de următoarea cugetare, care sună amuzant, însă ascunde un adevăr destul de trist:

”Viața este ceva ce ni se întâmplă în timp ce suntem ocupați cu altceva.”

Ceea ce înseamnă că uităm să trăim cu adevărat, pentru că uităm să ne bucurăm de viața primită în dar, fiind prea ocupați cu problemele de zi cu zi, cu planurile pe care ni le facem permanent pentru câștigarea mai multor bunuri decât am avea nevoie, ori pentru obținerea unor poziții sociale.

O altă cugetare la fel de simplă, dar extrem de profundă în simplitatea ei, ne spune că:

”Viața trebuie trăită așa cum este, pentru că ni s-a dat fără să o cerem și ni se va lua fără să fim întrebați.”

Așadar, motivul principal pentru care suntem aici este să ne bucurăm de viață, iar Creatorul se bucură împreună cu noi de frumusețea și minunăția Creației Sale. Bucuria Creatorului se desăvârșește în împărtășire, în împărțirea bucuriei Sale cu noi.

Atunci când călătorim și descoperim locuri minunate simțim că ne îmbogățim sufletul, simțim cum crește bucuria în sufletul nostru. Dar bucuria noastră este deplină doar dacă o împărțim cu cei dragi, dacă o împărtășim, respectiv atunci când ne bucurăm în comuniune. Uimirea din fața frumosului trebuie neapărat împărtășită pentru a fi trăită complet, pentru a fi consumată, altfel ne umple sufletul dar rămâne oarecum izolată, prizonieră acolo în sufletul nostru.

Acestă dorință de comuniune în bucurie este generată de faptul că bucuria devine completă în iubire, iar iubirea înseamnă împărtășire. Asta face însuși Părintele Ceresc cu noi și de aceea avem și noi sădită în suflet această chemare spre împărtășirea bucuriei. Prin urmare, acesta este motivul pentru care Părintele Ceresc ne-a dăruit viața pământească, pentru a ne bucura împreună cu El de frumusețea Creației Sale.

Dar în călătoriile noastre, pe lângă frumusețile naturii, mai descoperim frumusețea locurilor și a capodoperelor realizate de acei oameni care au vrut să dăruiască lumii din frumusețea izvorâtă și descoperită în sufletul lor în momentele de inspirație. Însă frumosul realizat de om are aceeași sursă: Spiritul Sfânt. Pentru că omul poate să realizeze ceva cu adevărat frumos și remarcabil doar atunci când este inspirat. Acest lucru a fost întotdeauna recunoscut de către marii inventatori, marii descoperitori ai tainelor științei, marii făuritori de capodopere artistice. Tocmai de aceea, deloc întâmplător, cuvântul ”inspirat” provine din cuvintele ”in spirit”, adică Spiritul este cel care creează, este sursa creației.

Petre Țuțea a surprins atât de frumos acest adevăr în cuvintele (devenite maxima sa preferată):

”Dumnezeu este Creator, iar omul imitator.”

Omul este imitator pentru motivul că pune în valoare ceea ce Spiritul îl învață și îi dăruiește în momentele de inspirație, sau așa cum se spune atât de sugestiv, când omul este atins de inspirație.

Cu toții avem micile noastre momente de inspirație, însă cei care trăiesc intens acele momente și se încarcă din energia inspirației devin capabili să trăiască prin ceea ce simt că au de împlinit. De aceea ei reușesc să realizeze lucruri uimitoare în ciuda eforturilor, a sacrificiilor de tot felul, a lipsurilor și de multe ori chiar a ridiculizării din partea celor care nu înțeleg. Dar bucuria și dorința de a aduce la lumină ceea ce au primit în dar prin inspirație, copleșește orice neajuns.

Prin urmare, avem parte de bucurie atunci când reușim să realizăm ceva special și, în același timp, avem parte de bucurie atunci când descoperim frumusețile înfăptuite de alții. 

Trăirea acestei bucurii complete înseamnă celebrarea vieții și devine scopul principal al vieții.

Pentru că suntem înconjurați de frumos aducător de bucurie. Mai rămâne doar să-l descoperim și să ne lăsăm permeabili bucuriei și energiei din locurile minunate aflate în jurul nostru. Pentru că acestea au încărcătura creației, a inspirației, a Spiritului Sfânt.

În acest sens, Sf. Augustin a făcut următoarea comparație metaforică:

”Lumea este o carte, iar cel care nu călătorește citește numai o pagină.”

Așadar, lumea așteptă să fie descoperită, să fie citită, să fie înțeleasă, să fie iubită și în acest fel să ne îmbogățească. Iar bogăția bucuriei să o împărtășim cu cei dragi, cu cei din jur, să ne bucurăm împreună cu Creatorul de frumusețea Creației. Acestea reprezintă motivul pentru care ne aflăm noi aici. Asta trebuie să înțelegem cu toții și atunci nu vom mai avea conflicte, războaie, ură și suferință. Asta înseamnă o viață conștientă, înțelegerea vieții și a scopului acesteia. Deoarece așa cum spunea Socrate în urmă cu peste două mii de ani:

”O viață inconștientă nu merită a fi trăită.”

Dumnezeu să ne ajute pe calea conștienței, a înțelegerii și a trăirii bucuriei vieții!